Martie, era ultima oară când vorbeam aici și am fost mut o perioadă, lucru deloc caracteristic mie. Dar pentru că din aprilie și până acum a fost în carousel de stări, evenimente, emoții și momente am pus un pic de pauză.

Întoarcerea

Am zis în ultimul articol aici, după ce merg pe Anfield mă potolesc cu umblatul pe stadioane sau prin arene la evenimente sportive. Mi-a reușit din două motive deși am tot înfruntat diverse tentații. Toată vara am umblat cu baschetul 3×3 dintr-un oraș în altul, a fost de-a dreptul un rollercoaster. Big UP din nou colegilor mei de la Sport Arena Streetball. Iar când am fost plecat în țara bascilor am fost tentat de un meci de Liga a II-a unde Santander juca acasă și conta pentru promovarea în La Liga, undeva prin mai, dar m-am abținut. În cele din urmă m-am uitat cu niște basci la meci și am aflat că a fost sold out.

De la capăt?

Ei bine, a mers o dată, dar nu funcționează mereu. Am plecat nebun de capul meu prin Georgia, pe munți, de unde era să nu mă mai întorc. Dar în semn că lucrurile și-au revenit la normal, întors prin Budapesta am tras sforile să ajung la Veszprem pentru meciul vedetă din grupa EHF Champions League, împotriva PSG. Ambele de altfel adversare pentru Dinamo la handbal. Un tren din Budapesta, o întârziere, un bilet și vreo 40€ cheltuiți cinstit pentru un loc într-o sală plină, îmbrăcată toată în roșu, numai eu eram în albastru. Dar nu-mi place să fiu ca toată lumea. Da, n-am rezistat decât 7 luni, până am pășit din nou la un eveniment sportiv și nu cred că e ultimul pentru 2024 sau poate ar trebui să salvez banii pentru nunți și cumetrii pe care le tot refuz. Glumesc, nu voi face asta, aleg să-mi fac viața. 

Veszprem – PSG

O mare de oameni, o sală plină, o gălăgie de nedescris, îi va fi greu lui Dinamo acolo, iar la final o bucurie strânsă și unită pentru toată lumea. Am fost să fur meserie, practic. Pentru că, nu v-am spus dar sunt foarte bucuros pentru că sunt noul announcer de la handbal la Dinamo în Champions League. Și îmi place puternic acest lucru. 

N-am înțeles decât partea de engleză la introducere, partea de maghiară neam. Dar a fost spectacol în tribune. Fanii uniți și lângă echipă au împins-o spre victorie. PSG n-a contat decât în primele 6-8 minute. După s-au năpustit maghiarii împinși de Xavi Pasqual, au jucat în stilul lui. 41-28 scor final. Iar staruri precum Prandi, Palicka sau Karabatic mic n-au contat. 

În schimb la Veszprem a fost spectacol pe semicerc. Descat, Fabregas, Cindric, Remili și toți băieții au aruncat din orice poziție și au găsit plasa de fiecare dată. Tribuna era în aer. Nu mă gândeam vreodată că o să-mi cumpăr bilete la un meci de handbal, dar iată-mă, descopăr experiențe noi. Și nu le regret.

Emoție 

Poate sunteți fani Dinamo sau poate măcar ați auzit, dacă nu, tre’ să înceapă de undeva. Galeria dinamovistă are un cântec special dedicat, ba mai mult Sala din Ștefan cel Mare are o peluză dedicată celui ce a fost Marian Cozma. Căutați despre el pe internet și aflați. Ei bine, pe la jumătatea meciului din Veszprem după ce m-am uitat pe toți pereții ca o soacră ce-ți caută scame prin casă, am văzut tricourile gloriilor maghiare care au fost retrase. În semn de mulțumire echipa din Veszprem a ales să retragă tricoul handbalistului român, numărul 8 la Veszprem a fost retras. Aplauze puternice, sincer.

Ocupat vorbind 

Da, spuneam și mai sus ocupat am fost toată vara. Vreo 9 turnee de la Sport Arena și altele câteva pe lângă. Împrăștiat prin toată țara. Am avut bucuria să lucrez din nou cu aceiași oameni care fac asta de 20 de ani. Sunt proaspăt intrat în fenomen, de vreo 2 ani și sunt fericit pentru această adopție. De la Iași la Timișoara și de la București la Brașov și tot așa m-am întins toată vara. Comentat, țipat, vorbit, anunțat, jucat, bucurat și petrecut. O parte din cuvintele și stările pe care le-am trăit la fiecare turneu. Am spus-o și o mai spun că dacă mâine ar fi Mai din nou și ar începe iar sezonul aș lua-o de la capăt liniștit.

Un nou început 

Ei bine, anul trecut am avut bucuria să fiu announcer la 3 meciuri de EHF European League la handbal pentru Dinamo. Acum din toamnă, am fost promovat, cică am făcut frumos. Și deja am trecut peste două meciuri de Champions League, la polivalentă cu vreo 3000 de oameni în spate, gata gata să izbucnească la orice gol al echipei noastre. Dacă până acum atunci când spuneam Dinamo eram în cabina mea mică la baschet, ei bine din acest sezon Dinamo înseamnă handbal Champions League și împreună îi împingem pe băieți cât mai departe în competiție. Și la baschet, vă întrebați. La baschet suporter pentru Ama care face cele mai mișto videos și comentând despre arbitraj lângă Vlad în tribună.

Ce urmează?

Habar n-am. E o perioadă de tranziție, importantă e victoria, tre’ să strângem rândurile. Am vorbit ca Șumudică la orice interviu după un meci al echipei sale. Mai sunt câteva luni din 2024, niciun meci la orizont, dar niciodată nu se știe încotro, când și cum. Trebuie să fii pregătit.

Până la următoarea, ne vedem la mine pe Instagram, iar dacă nu mi-ați dat follow, nu e târziu nici de acum, iar pentru lucruri extra cu drag pe tiktok.

#

No responses yet

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *