Casa lui Tommy Shelby în Premier League

Cu inima cât un purice și cu un pumn de bani cheltuiți pe niște bilete de pe un site terță, am ajuns pe Villa Park. Hai, stiu că vă era dor, din Mai nu mai bătusem câmpii despre nicio experiență pe stadioane.
Am revenit.

Premier League pe Villa Park

Nu cred că e cazul să mai explic ce înseamnă Premier League. Practic, nu ești suporter dacă nu știi ce înseamnă fotbalul englez. Aici o să las o pauză să mă înjurați cei care credeți că n-am dreptate.
Pauza.
Ok, acum dacă ați terminat citiți mai departe sau dați X. Villa Park, în buricul Angliei, în Birmingham.
Cine aude de Birmingham imediat asociază cu Tommy Shelby și gașca lui de zăpăciți. Ei bine, are un pic de treabă. N-o să intru acum în analele istoriei că nu facem wikipedia în doi pași aici, deci puteți căuta.

O vară de secetă

Din Mai, de când am fost pe Bernabeu, n-am mai ajuns pe niciun stadion. Toată vara am umblat și-n stangă și-n dreapta pentru baschet 3×3, dar acolo e altceva, alt sentiment, altă implicare, alta satisfacție.
A venit toamna, și cum mă cunoașteți, când e frig eu nu stau locului. M-am întors pe un stadion de fotbal și nu oriunde, ci în Anglia, unde practic e mama fotbalului. Iar o pauză, ca să înjurați.
Pauza.

Aston Villa – Brighton

Știam de ceva vreme că o să ajung în Birmingham, deci planificasem în detaliu și meciul. Aston Villa, trupa lui Unai Emery și Brighton cu fotbalul italian a lui De Zerbi. Pentru mulți un fel de Măciuca Săpăliga cu Serpentinele Făget. Cam așa pot fi descrise aceste două echipe, Aston Villa e tăioasă și dacă simte spatiu iți dă în cap. Brighton e o echipă alunecoasă, nici nu știi când te arde.
Concluzia? Urma un meci bun în toată regula. Locuri apropiate în campionat, la momentul respectiv în top 8 în Anglia, deci era ce trebuie. Am zis că tre’ să fiu acolo. Dar știți cum e treaba cu biletele în Premier League? Mai ușor faci rost de numărul de telefon al unui influencer pentru o colaborare decât de niște bilete la meciuri.

Bilete

Dacă tot am început discuția despre bilete, hai să vă și spun. Am stat cu ochii pe ele ca pe butelie, așa avea mama o vorbă, o mai are și acum, dar am crescut eu.
S-au pus într-o luni seară în vânzare. Aveam cont. Am la conturi la cluburile de fotbal de primesc N reduceri la produse de ziua mea. Membru activ, ce să mai!? Nu mai zic de newslettere. Ce nu știam eu e că îmi trebuia un card emis în Anglia cu care puteam face plata pe astfel de site-uri. Am pus Revolut și ING și BT până și pe ăla de bonuri de masă, tot n-a mers. Sări pe telefon, poate acolo merge, nimic.
Dă telefoane, pune ajutor, fară rezultat.
În cele din urmă am ajuns pe Stubhub. Un site terță care revinde bilete pentru diverse evenimente. În mintea mea, gata, teapă garantată, da’ zic, măcar o iau. Ca să înțelegeți minte de tont ce am. Am reușit, am găsit două bilete, la un preț de….stai o lună la Obor. Bucuria? Infinită. Ducă-se drq de bani, sunt niște hârtii. Glumesc, țin la ei ca la viața mea.
Acum, inima cât un purice direct, la intrare numa’ la asta mă gândeam că încep alea să piuie pe acolo și eu nu intru pe stadion. Am ajuns până acolo degeaba, deja aveam scenarii. Cum mă enervez, în romană sau în engleză.
Dar în cele din urmă n-a fost cazul, am intrat și toate bune, hai să vedem meciul, că am bilete. Ba chiar am fost și norocos. Rândul trei, lângă teren. Aproape mă luam în brațe cu Martinez sau cu Mitoma.
Și ce să vedeți? Am fost aproape toți.

Cronica

Pe scurt, n-am să mă lungesc. În Premier League e regulă, fară alcool pe stadioane. N-o știam. Am băut o bere shot la intrare doar că să nu pierd startul. La pauză a mers și Cola. Prima repriză? Ca pe tiktok, vorba aia, bubuialăăăăăă. 3-0 pentru gazde. Ba mai mult, prin minutul 12 a deviat unul din jucătorii lui Brighton o minge direct în tribună și unde credeți că a ajuns?! La mine în brațe, asta după ce l-a atins în nas pe un suporter vreo 5 scaune mai sus. Da’ fericire mai mare n-a fost vreodată în viața mea. Ba mai mult, am apărut și pe toate ecranele de pe stadion. De ce? Copilul de mingi din marginea terenului îmi cerea mingea, eu i-am făcut semn să aștepte că să-mi fac mai întăi o poză.

Pentru că la final Ollie Watkins să plece acasă cu mingea mea, nu de alta da’ așa fac jucătorii când înscriu un hattrick.

Repriza a doua că la ea rămăsesem. Alte 4 goluri, deci tot bubuialăăăăăă. Scor final 6-1. Tenis, tăticule. Aston Villa rămane cu punctele și eu fară minge dar cu bucuria. Britanicii au cântat de la un capăt la altul. Și de o parte și de cealaltă. Indiferent că erau conduși, fanii lui Brighton au ținut să-și arate susținerea față de favoriții lor tot meciul. Înc-odată, Premier League, casa fotbalului. Ultimul gol, cel al lui Douglas Luiz, chiar l-am prins cu telefonul în mână, deci l-am pus și pe TikTok, unde chiar merită să mă urmăriți la ce content nebun fac.
La @merlusconi vă aștept. Și veniți cu trandafiri, vă rog. Respect.

Masa și dansul

Adică experiența, că așa vă obișnuisem, cu vorba asta. Am zis s-o mai schimb. Nu cred că e cazul să mai subliniez și altceva în acest articol. Cred că se deduce destul de ușor și de rapid faptul că se joacă fotbal într-o țară civilizată cu niște oameni civilizați. Villa Park și Aston Villa au dus standardele foarte sus și am plecat foarte bucuros de acolo. N-am ajuns la Liverpool, dar cu vizita mea acolo sper să închei aceste tururi pe stadioane, zic eu, da’ sigur nu stau potolit nici după.

Următorul? Hmm, nu vă spun, dar o să fie la frig, la foarte frig o să revin tot aici cu el și despre el.
Sau urmatoarele. Mai vedem.
Până la următoarea, ne vedem la mine pe Instagram, iar dacă nu mi-ați dat follow, nu e târziu nici de acum, iar pentru lucruri extra cu drag pe tiktok.
Pe dată viitoare..