O vară, 3 luni de 3×3, ca 3 zile.

3 luni de baschet 3×3 care s-au simțit ca 3 zile și în care mi-am zidit o bază solidă pentru un viitor. Ce fel de viitor? Văd eu de care, atât vă zic. Ultima oară eram la tenis, dar lucrurile avansează rapid. Vă povestesc…

Liniște?

A trecut vara și am stat mut pe aici. Dar nu mut și în real life, acolo nu mi-a tăcut gură, dar am o scuză, așa era job-ul. Da, am ajuns announcer/MC în cadrul Sport Arena Streetball și pentru compețiile pe care ei le organizează. Din când în când și comentator, dragul de mine.

De unde a început totul?

Totul a pornit dintr-o recomandare. Făceam deja treaba asta la Dinamo, dar la baschet 5×5. Iar Vlad, colegul meu de la Dinamo, m-a recomandat mai departe la băieții de la SAS, care aveau nevoie de un announcer/MC pentru turneele de 3×3 din baza de la Politehnică.
O să-i fiu recunoscător toată viața, băiat de zahăr, credeți-mă.
Niște telefoane cu Adi, niște discuții, hai la niște probe. Let’s gooooo, atât mi-a trebuit.

Primul Turneu 3×3

Băieții de la SAS (Sport Arena Streetball) fac treaba asta de 18 ani. La început de luna Mai, pac, primul turneu pe 2023 și prima probă a mea în calitate de MC la un turneu 3×3. Cred că eram mai liniștit dacă țineam o minge pentru un dunker care urma să sară peste mine, decât am fost înaintea și în timpul acelui turneu. Am pornit microfonul, am primit niște foi, multe încurajări de la oamenii prezenți din staff și hai la treabă. Mai stângaci, mai emoționat, da’ după primul weekend, feedback-ul a fost bun.
Atât de bun încât n-au mai scapăt de mine, nu știu dacă și-au dorit, da’ cert e că mi-au dat încredere în tot ceea ce făceam. Am primit feedback pe loc, astfel încât să existe timp să schimb lucruri și treaba a mers smooth mai departe.

Experiența

La Dinamo în sală e o treabă, țip, dărâm boxele alea de pe pereți, se mai oprește microfonul că nu mai sunt baterii, dar stau închis în cabinuța mea. Aici, mă plimbam printre terenuri și printre jucători.
Atenție să nu le greșești numele, atenție să spui corect ce se întâmplă pe teren, atenție să nu fii părtinitor. Știți cum e când sunt părinți pe margine ce aclamă pentru cei mici și abia așteaptă să se ia puțin de tine că strigi pentru cealaltă echipă mai mult. Deci responsabilitate HUGE.

Mai mult, omul de casă al SAS, este Cosmin Petrescu, Ursu, cum îl știe lumea. Altă ligă, dom’le. Mai îmi tre’ vreo 5 ani să pot acoperi jumătate din cât acoperă el. Un an a trecut, mai sunt patru.
Echipa? de la mic la mare sunt 10 clase peste tot ce înseamnă organizare și profesionalism. Acum o să ziceți, da, îi gâdili că te plătesc și poate citesc și ei articolul și să dai bine, dar nu e cazul. Chiar așa stă toată treaba. Sunt oameni responsabili și pasionați, de la care poți fura meserie.
Iar când se aude sirena și se termină turneul, sunt oameni cu care poți râde și glumi. Chiar dacă-n timpul turneului toată lumea e încruntată, e just, tre’ să iasă treaba strună. La final râdem.

Turnee

Aici a început distracția. Eu credeam, în inocența mea, că o să fie niște turnee de vară ce se desfășoară în bază la Poli și punct. Da’ de unde!? Că în iunie primesc informația că sunt pe lista de Constanța pentru Europe Cup. Văleu, emoții.
Pe lângă faptul că oamenii ăștia au avut încredere să mă lase cu un microfon în mană să le vorbesc la domnii ăia străini pe teren, apăreau emoțiile că eu nu mai făcusem asta decât la nivel de club, dar din cabinuță.
Primul turneu, vă dați seama că am bușit chestii, da’ am învățat din ele astfel încât la următoarele să nu mai fie cazul. A venit și turneul Nations League de la Park Lake, iar cu microfonul, tot cu domnii străini, am făcut-o și pe asta.
Hop, turneu la Veranda, tot cu domnii străini, deja nu mai erau emoții, deci mergea treaba, așa simțeam.
Pentru că mai apoi să vină turneul la Timișoara unde am rămas plăcut surprins să aflu că sunt pe lista oamenilor care merg la Timișoara pentru turneu.
Se rupea tricoul de bucurie ce-mi bubuia inima, chiar mi-am dat seama că fac o treabă bună, deși lumea îmi tot sublinia asta, eu încă eram critic.
Iar cireașa de pe tort, ultima etapă la Constanța, ultimul turneu, Finala SAS, ce se desfășura în pauza manșelor eliminatorii din competiția World Tour, pe care România a organizat-o în premieră. Totul era pe ceas, la minut, la secundă, să nu-i suparăm pe domnii de la FIBA care stăteau cu ochii pe noi ca pe butelie să nu depășim timpul alocat pentru finale.
În final? Notă bună, mulțumit, treaba dusă la capăt. După toate astea, am stat frumos pe margine și am observat cum se face treaba.
Zece turnee a însumat vara asta. Turnee care au trecut în trei ore sau trei zile, așa le-am simțit. Multă muncă și puțin somn. Dar încântarea și bucuria generate de faptul că fac parte dintr-o organizație care face treabă pe partea de sport, a fost peste orice.

Comentariu

Vlad, colegul meu de la Dinamo, zăpăcit până la capăt, m-a invitat lângă el când comenta un meci, la unul din turnee. Atât mi-a trebuit. Deja fierbeam.
Toată viață mea mi-am dorit să fiu comentator sportiv, iar acum să stau lângă un om care face asta, era altceva. Ba mai mult, mi-a mai și sugerat că mi-aș putea pune căștile și să încerc și eu.
Aoleu, ține-mă, mamă! N-o vedeam venind, da’ mi-a plăcut tare. Cert e că, încrederea și sprijinul asigurat în primul meci comentat împreună au cântărit tare. Pentru că imediat la următorul turneu, nu era nimeni care să comenteze.
Și ce credeți? M-au împins pe mine, că știu cum se face. OMG, cred că și dacă-mi dădea LeBron James o pasă nu eram așa de fericit. Și am făcut, iar rezultatul a fost bun și mulțumitor, pentru că m-au mai lăsat la butoane, inclusiv la competiții pentru FIBA (Nations League sau EuroCup pentru Prima TV). 
E cazul de laudă acum, așa că vă las aici și aici niște linkuri unde-mi puteți auzi vocea de privighetoare, ușor gâtuită, la început, că mna, o dată te aude mamica ta pentru prima oară la TV, sau pe YouTube, după caz. Ba mai mult, pe TikTok chiar mă distrez din cut-uri pe care
le-am obținut în urmă comentariilor și cine știe, poate într-o zi îi iau locul lui Emil Hossu Longin, glumesc.
Ba nu, nu glumesc. Chiar vreau ca-ntr-o zi să fiu comentator sportiv.

Alley-oop & big cheers

Aici un big cheers pentru toată lumea care a contribuit la dezvoltarea mea și care a avut încredere în mine.  Recunoștință pentru toți oamenii pe care i-am cunoscut. Veverițele, aka Andreea și Ana și toată echipa media, din care fac și eu parte și cu care lucrez cel mai des, dar și celelalte departamente care fac ca totul să fie la superlativ. 
Vlad inc-odată, băiat de zahăr, el m-a adus aici și lui îi sunt cel mai recunoscător.
Arbitrii, care numa’ ei știu cum m-au suportat la cât de mult vorbesc, ba mai mult și cu un microfon după mine. Jucătorii care s-au mai uitat strâmb când le mai greșeam numele, dar au înțeles că oameni suntem.

Rezumat

O vară că niciuna până acum. Am cunoscut oameni faini, am lucrat cu oameni profesioniști și am lucrat la mine. Asta-i cel mai important, ceea ce vă doresc și vouă.
Nu știu unde să încadrez acest articol, dar e o experiență pe care nu vreau
s-o las așa să treacă, nemarcată, de aceea am zis că merită consemnată într-un articol liniștit, aici, la mine pe site. Fără urmă de laudă, ci doar recunoștință.
Sper ca-n 2024 să ne auzim tot de la Poli din bază dar și de la alte turnee la care sunteți invitații mei să comentăm și să vizionam baschet 3×3 împreună. Până atunci revenim la cele vechi cu care v-am obișnuit. Fotbal și stadioane. Dar până atunci, ne întoarcem la Dinamo pentru că pe 23 începe sezonul din LNBM și tre’ să facem treabă și acolo.
Până la următoarea, ne vedem la mine pe Instagram, iar dacă nu mi-ați dat follow, nu e târziu nici de acum, iar pentru lucruri extra cu drag pe tiktok.
Pe dată viitoare..