Țipam prin casă și o terorizam pe mama cu TV-ul doar pe Eurosport, iar 20 de ani mai târziu am ajuns să pășesc în tribuna unei trambuline de sărituri cu schiurile. Numa’ Sorin Hobana (comentator Eurosport la acea vreme) poate să mă judece.
Recap
Aproape un an mai târziu, îmi dau seama că am lăsat destul de amărât acest blog și n-am mai scris nimic despre nimeni și niciun eveniment, deși am mai bifat câteva, da’ sufăr de lene și de confort; sper ca în 2026 să mă vindec.
Scriam ultima oară despre ce frumos a fost la Six Nations, unde sper să ajung din nou și anul acesta.
2005, aveam 8 ani
Era o iarnă grea, focul pâlpâia în sobă, așa ar începe orice cronicar bătrân cu limbaj de lemn.
Eu vă spun că iarna, în casă, TV-ul mergea doar pe Eurosport, spre „bucuria nemărginită” a mamei, care mai voia și ea să vadă „Numai Iubirea” sau „Tânăr și Neliniștit”, da’ nu se putea. De Telejurnal nici nu mai vorbim.
Stăteam în fiecare weekend și îmi băleam ochii la Eurosport, să văd sărituri cu schiurile, iar în timpul săptămânii, după școală, îmi făceam prin casă propria competiție. Aveam niște titirezi pe care îi mâzgăleam cu numele participanților de la acea vreme. Un lucru era cert: în competițiile organizate de mine în sufragerie, Janne Ahonen câștiga mereu, nu era loc de alți favoriți.
Ski Jumping – Turneul celor 4 trambuline
Turneul de la Cumpăna dintre Ani, cum îl numea mereu Sorin Hobana, omul care practic a insuflat în mine pasiunea pentru comentariu sportiv. Știu, e un sport nișat și habar n-are multă lume ce înseamnă și cu ce se mănâncă, dar dacă intră fenomenul ăsta în pasiunile tale, nu-l mai scoți de acolo. Eu habar n-am să schiez, da’ regulile de la ski jumping le știu mai bine, iar acest lucru nu mă deranjează. Îmi place să cred că, dacă nu mă apuc de schiat, rămân cu gâtul întreg.
Etapa a II-a, disputată ca de obicei în Germania, la Garmisch-Partenkirchen, a fost cea pentru care am optat în maniera de bilete și pe care ChatGPT mi-a recomandat-o din punct de vedere al infrastructurii.
Mai simplu? Era ușor de ajuns din München, e trambulina olimpică, erau biletele mai ieftine.
Și am ajuns. Am dat o bocceală bună în prima zi — n-o să pun poze — da’ atunci a fost momentul când am simțit că mi-am atins o bucurie de când eram mic. Nu se compară cu niciun alt eveniment la care am fost, sincer.
Etapa a II-a, cu favoriți cu tot
Etapa pornea la start cu un favorit clar, omul care anul asta domina Cupa Mondiala de sarituri cu schiurile, slovenul Domen Prevc. Intr-o atmosfera ostila a sarit bine si in calificari si in competitie si astfel a mai luat o etapa care-l ducea mai aproape de obtinerea trofeului Vulturul de Aur la finalul celor 4 etape. Favoritii nemtilor au ramas doar cu prestatia buna din calificari.
Raimund, noua speranta a Bavariei a punctat bine in calificari si la public, dar a fost insuficient sa-i asigure un loc bun in final.
Ryoyu Kobayashi, campion de doua ori in competie n-a stralucit prea tare. In schimb colegul lui, ce ar fi pe placul lui Mos Craciun, Ren Nikaido a avut prestatii bune in turneu, reusind ulterior sa fure etapa de la Innsbruck. Mai multe informatii pe internet gasiti.
Bilete
M-am pregătit cum se cuvine, am cumpărat bilete pe două zile, calificări + competiție. Dar istețul de mine nu s-a uitat corect la ora de start, iar în ziua calificărilor am ajuns când mai erau 13 oameni de sărit.
Biletele le-am luat de pe o platformă de events, un fel de Eventim al României, doar că-i zice ADticket, din 24 septembrie, la o sumă modică, peste 100 euro/omuleț. Din perspectivă subiectivă, spun că a meritat și vă recomand să faceți această alegere dacă sunteți pasionați de săriturile cu schiurile.
Atmosfera e deosebită, frigul e ceva crunt -6 grade Celsius le-am simțit mai tare ca -17 la Polul Nord cârnații călduți, oamenii zâmbitori și gata să te pozeze, dacă le cereai.
Experiența și concluziile ei
De la bucuriile pe care le aveam la 8 ani, când vedeam toți băieții sărind, și până la etapa propriu-zisă n-au trecut 20 de ani. Și amărât am fost puțin că oamenii pe care îi aveam eu pe titirezi Adam Małysz, Janne Ahonen, Jakub Janda sau Thomas Morgenstern nu mai erau în competiție. Puteau și ei să sară până la 50+ de ani, cum face Noriaki Kasai, nu s-au gândit deloc la mine.
De la 1 la 10 aș da 14 acestei experiențe, am îndurat orice frig și aș mai fi stat 2h dacă era necesar. Am avut parte de o etapă frumoasă, cu sărituri bune, curate și fără vânt. Îmi doresc să ajung și la Planica, acolo-i bucuria săriturilor cu schiurile: pleci de pe bara de start, sari și nu știi când te mai oprești. E uriașă trambulina, iar săritorii ajung până la 254,5 m, cum e cazul lui Prevc, care a rămas în picioare după aterizare și care deține acum recordul.
Am pus toate bucuriile pe TikTok, unde vă invit și vă aștept; pe Instagram m-am pozat zâmbind și puteți să-mi dați un follow amărât, dacă vă lasă inima și sunteți mai buni în 2026. Nu mai promit când e următoarea, că în ultima perioadă scriu o dată pe an aici. Dar voi reveni.
No responses yet