La rugby mingea sare în toate direcțiile, la fel și banii mei când vine vorba de meciuri pe stadioane sau vacanțe prin țări străine unde m-aș putea aciua și la un meci, că de ce nu?
Recapitulare
Toamna lui 2024 a fost destul de liniștită în buzunarele mele, adică n-am mai dat bani de nebun pe bilete pe la meciuri. Am zis că mă potolesc după ce ajung pe Anfield, de atunci am mai fost la handball la Veszprém și despre care v-am povestit tot aici. Dar cât să stau departe de o pasiune care mă mână pe toate stadioanele, de mă înconjor cu toți oamenii și mă hrănește mai ceva ca un English Pie?
Cam așa a fost și acum, că doar ce m-am întors de pe alt stadion, de data aceasta de la rugby. De ar ști ea mama pe unde mă perind eu…
N-am un răspuns aici, deci mergem mai departe.
Înapoi în Anglia
Am fost în februarie 2024 pe Anfield, nu de alta dar a zis Klopp că se retrage și ar fi fost păcat să nu asist la un meci la care el stă pe bancă.
În 2025 m-am întors în Anglia, dar acum la rugby. Da, ați citit bine. Sportul acela cu oameni mulți, vreo 15 de fiecare echipă, care se trântesc, se trag de blugi și de mâneci doar că să nu treacă unul cu mingea în brațe mai încolo de o linie. Nu stăm la discuții acum pentru reguli că Google e mai la stânga.
Rugby – Six Nations 2025
Competiția de Six Nations a crescut în popularitate după serialul care a debutat pe Netflix în 2024 și urmărește sezonul din 2023 despre competiția cu același nume.
Am fost drăguț, am zis să fac un pic de background, să ne înțelegem cum punem problema.
Anglia, Țara Galilor, Irlanda de Nord și Scoția, echipele ce reprezintă Marea Britanie la care se mai adăuga naționala Franței și a Italiei pentru o competiție ce adună în fiecare an public din fiecare colț al lumii în față TV-ului sau pe stadion.
Așa s-a întâmplat și cu mine, pentru că m-am lipit la serial, atât anul trecut cât și anul ăsta, am urmărit competiția mai cu atenție și am zis că într-o zi vreau să văd un meci și în realitate. Acea zi a venit mai repede decât mă așteptăm pentru că februarie era afară și ningea puternic când mi-a fulgerat o idee, una aveam și se plictisea singură, și am căutat mai atent detalii despre bilete și acces la un astfel de meci.



Bilete
Am luat la mână toate site-urile, știu ce înseamnă site-urile de reselleri, site-urile terță care vând bilete la suprapreț sau acele platforme strict pentru turișți care pun la bătaie niște bilete de nu-ți mai trebuie nimic. Ba mai mult, dacă tragi linie, de banii ăia plătești o chirie liniștit la Obor, pentru un bilet.
Am luat în calcul cea mai facilă destinație, la acel moment, Marea Britanie, și m-am uitat pe toate site-urile până am ajuns pe cel al Federației Engleze de Rugby.
Am stat un pic în coadă, am găsit niște bilete răzlețe, dar ale mele au fost și nu
le-am mai dat drumul până n-am intrat pe stadion. 125 de lire/bilet, la inelul 2, în colțul terenului, pe stadionul Twickenham, în periferia Londrei unde oamenii respiră și beau bere fericiți.
Anglia – Italia
Meciul a fost unul de duzină. Englezii bine clasați în clasamentul mondial și în cel al competiției întâlneau reprezentativa Italiei care venea după un sezon 2024 destul de încrezător. Cu un antrenor nou care dă bine la camere pe Netflix și cu o italiană stâlcită, a sudat o echipă care se bate la locurile 4-5 în acest sezon. Ulterior au încheiat pe locul 5, dar așteptările italienilor erau mici, în principal să nu plece acasă cu lingura de lemn, “premiu” oferit celei mai slabe naționale din turneu.
Și începe duminica destul de agitat, spre stadion toată lumea. În față stadionului tarabe pline cu merchandasing pentru Lei, pentru care plăteai cu lire, lire grele.
La ora 15:00 programat meciul să înceapă și s-a respectat mai ceva ca la elvețieni. Au creat englezii o atmosferă încinsă pentru italieni, de la imn și până la primul fluier doar Sweet Low s-a auzit din tribune. Iar în momentul în care 80.000 de oameni au început să cânte God save the King, s-a oprit ceasul și inima oaspeților.
De 3 minute au avut nevoie gazdele și au deschis tabela, un eseu cinstit. Adică un băiat englez a luat mingea-n brațe și nu s-a mai oprit cu ea până dincolo de linie. Ba mai mult, acolo l-a impresie s-a trântit cu burta de pământ, a zâmbit la cameră și a înscris primul eseu, urmat de o transformare de încă 2 puncte și așa a început meciul. Păi atât le-a trebuit celor din public și au bubuit. I-a liniștit imediat Italia cu un eseu și scorul era 7-7 în primele 10 minute. Am zis că gata-i echilibrat, puneți casa pe egal.


Da’ de unde?! S-a urcat Anglia cu english busul peste italieni și le-a dat-o de i-a săturat. Nici paste nu le mai trebuie.
Scor final 47-24, victorie pentru englezi și le conferea astfel o poziție serioasă pentru câștigarea competiției, dar rămăseseră la mâna rezultatelor.
2025 – altceva
Prima oară când am asistat la un astfel de meci. Ok, mai fusesem anul trecut pe Arcul de Triumf când Dinamo câștiga împotriva celor de la Baia Mare ceva cupă sau super-cupă că nu mai știu, dar nu se compară niciodată. Emoții de la un capăt la altul, bucurie până la cer și înapoi și am deblocat astfel o nouă pasiune. Am zis că nu mai dau banii pe bilete, într-adevăr, dar cât să mai stau și potolit? O viața avem și bucuroși tre’ s-o trăim.
Iar pe banii mei, mă distrez doar eu și cred că asta-i cea mai bună concluzie la început de 2025.

Concluzii
Multe și degeaba, că nu se schimbă nimic.
Oricât mi-aș impune să stau potolit îmi place pe stadioane, îmi place să descopăr emoții și pasiuni. Îmi place să văd oameni care trăiesc pentru astfel de momente, care cântă din toți plămânii imnul echipei sau al țării, la fel cum i-am văzut pe britanici și pe mulți alții de-alungul timpului pe care l-am petrecut pe stadioane la meciuri. Am fost putin peste 80.000 de oameni, dar la final s-au bucurat doar englezii. Eu am plecat la hotel mai fericit dar măcar mi-am luat o minge, că n-aveam destule prin casă pitulite printre plante.
De la fotbal la baschet, de la handball la rugby și imediat la streetball, pentru că nu suntem departe de noul sezon de baschet 3×3, care în mai își are startul și pe care abia aștept să mi-l trec în portofoliu și pe 2025.
Până la următoarea, ne vedem la mine pe Instagram, iar dacă nu mi-ați dat follow, nu e târziu nici de acum, iar pentru lucruri extra cu drag pe tiktok.
No responses yet