Cum ziceam despre restanțe? Nu s-au terminat. Penultima partidă din 2023 m-a găsit în Milano, trist că Ibrahimovic s-a retras.
Speranțe
Imediat după ce s-a terminat pandemia și toate lucrurile erau incerte, au început meciurile și Ibrahimovic tot tolocănea că el e God și nu se retrage. Dar era accidentat din ce în ce mai des. Așa că am urmărit îndeaproape situația și am încercat să iau bilete la un meci de al Milanului astfel încât să apuc să-l văd jucând. Am pierdut în două rânduri biletul de meci, pentru că, bineînțeles, omul meu era accidentat. Că-n sezonului trecut să producă surpriza și să se retragă.
Milano – San Siro
În finalul experienței mele de la Cercul Arctic, o escală scurtă la Milano până să ajung acasă m-a pus față-n față cu ideea e a merge pe San Siro la un meci. Se potrivea perfect pentru că Milan în acea perioadă juca contra Florentinei. N-am stat prea mult pe gânduri și cum mie nu tre’ să-mi zici un lucru de două ori în ceea ce privește călătoriile și evenimentele sportive, mi-am luat bilet.

Preludiu
Sâmbătă seară, 26 noiembrie, merg pe San Siro. După un zbor de 3h din Rovaniemi până-n Milano, capul meu era făcut țăndări și am mai și dat peste un frig tăios în Milano. Dar eram gata de partida ce urmă și mai ales de începutul meciului când toată lumea exaltă imediat ce aude celebrul refren care a înnebunit tiktok-ul, “Sarà perché ti amo” și pe care bineînțeles o să-l gășiți și la mine pe tiktok.

AC Milan – Fiorentina
Echipa oaspete, traversa o formă bună iar un rezultat pozitiv era așteptat de friulani. Lucrurile n-au stat însă așa cum și-au plănuit violeții pentru că Milan a pus stăpânire pe partidă încă de la început. Jocul italian clasic, dăm un gol și după catenaccio, adică stăm toți pe apărare. Fix asta a făcut și Milan pentru că imediat după golul lui Hernandez din penalty pe care de asemenea îl puteți găși la mine pe tiktok s-a retras în apărare, fără spectacol. Mai mult partida a stabilit și un record, primul jucător care debutează în Serie A la 15 ani, Francesco Camarda, e de al lor, de la academie, vă dați seama cum a bubuit tribuna. În minutul 83 o schimbare a adus delirul în tribune, ba chiar fanii țipau și mai tare. Milan ținea de rezultat iar tribuna vuia de la un capăt la altul și cireașa de pe tort, debutul junelui din Serie A.
Minutul 90, se arată 7 minute de prelungiri…nu se mai termina. Toată lumea pe vârfuri, era o victorie importantă pentru Milan care s-a consemnat imediat ce s-a auzit fluierul arbitrului.
Rossoneri plecau acasă fericiți și păstrau punctele la purtător.


Bilete
Am stat după ele o perioadă, Milan fiind un club care aproape la fiecare meci joacă cu casa închisă, le-am vânat un mic, n-am să va mint, mai ales că era și un derby. Am ales de data aceasta să stau în tribune sus de tot, lângă becuri, a fost alegerea mea pentru o mai bună perspectivă. Ibrahimovic nu mai era acolo, n-aveam neapărat un idol pe teren, ce mă interesa era doar meciul.
Site-ul oficial, așa cum m-am obișnuit, 33 euro cinstiți. Alți bani pe care puteam să-i pun la pușculiță dar i-am spart pe meciuri.
Aici a nu se înțelege pariuri. Mulțumesc!


Experiența
Incompletă. Planul meu era să-l văd pe Ibrahimovic la treabă dar el n-a fost de acord cu mine. Meciul? Italienesc, cum spuneam și mai sus. Un lucru m-a impresionat și anume fanii milanezi care de la un capăt la altul al meciului au țipat de toți banii, au stat în picioare și la fiecare ocazie mai spectaculoasă a favoriților plecau dinspre locurile lor și veneau la marginea gardului de delimitare. Dacă o să căutați pe internet structura stadionului San Siro o să vedeți despre ce vorbesc.
Am atins și borna Milan, am cântat și eu din toți plămânii “Sarà perché ti amo”, am congelat un pic de frig, am cheltuit 33 de euro și am plecat fericit la hotel.

Restanțe
Și când credeam că am terminat cu restanțele mi-am amintit în timp ce scriam, că mai am una, pentru 2023. Nu reușesc să ajung la zi până la următorul meci, că e ianuarie 18 și deja am bilete pentru altul, dar încerc să mă încadrez. Până la următoarea, ne vedem la mine pe Instagram, iar dacă nu mi-ați dat follow, nu e târziu nici de acum, iar pentru lucruri extra cu drag pe tiktok.
Pe data viitoare..
One response
[…] început să mă simt ca în facultate când am cărat o restanță după mine din anul doi și până înainte de licență. A venit momentul să termin acest […]