La graniță cu Palestina…după hummus

Hai că băiatul vostru preferat după două săptămâni de când s-a întors din Palestina și-a amintit că are și un articol de scris despre un meci la care a asistat dar mai mult cu gândul la Hummus.

Tel Aviv – Maccabi Tel Aviv

Mă știți deja că umblu pe drumuri și pe stadioane diverse ca să trăiesc experiențe. Acasă mi se pare că nu e de ajuns și nu am loc. Și cum recent fusesem la Napoli pentru a vedea viitoarea campioană din Serie A la treabă acum am mers un pic mai departe.

De data asta am ajuns tocmai în Orient, în capitala Israelului. Pe stadion, bineînțeles.
Maccabi Tel Aviv cunoscută mai mult la baschet, decât pentru fotbal. Un fel de Paleologu cunoscut mai mult pentru taică-su decât pentru ce a făcut el.

Bloomfield Stadium

Da, așa se numește stadionul pe care joacă fotbal, joacă e mult spus, aleargă una din echipele titrate ale Tel Avivului. 4 Martie, o zi de sâmbătă care nu anunța nimic și cam așa și rămas. În afară de faptul că la 18:00 s-a terminat Shabatul și toată lumea a ieșit într-o frenezie pe străzi, n-a fost alt eveniment. Ba da, doar un meci anost, dar eu sunt și pretențios.

Maccabi Tel Aviv – Hapoel Jerusalem – CRONICA

Hai că mulți dintre noi nici nu știm să pronunțăm aceste două echipe, dar să ne mai luăm și bilete la un astfel de meci. Ei bine, eu, nebun, mi-am luat și am fost acolo.

Un meci ce o dădea favorită clară pe echipa gazdă, ceilalți venind cu trenul juma’ de zi doar că să ajungă la meci, dar să mai și alerge după minge.

N-a fost chiar așa, sau cel puțin de asta mi-am dat seama după minutul 25.
În minutul 4 prima centrare, primul gol, echipa gazdă conducea. Bucurie în tribune, bucurie pentru domnii de lângă mine cu care am legat o relație foarte bună pe tot parcursul meciului, aproape că m-ar fi luat acasă. Le eram simpatic, să ne înțelegem, dar cui nu sunt?!

Mă și gândeam că pentru fiecare gol pe care-l marchează Maccabi pot să le cer o porție de hummus, de ăla bun de la Abu Hassan, unde vă trimit și pe voi dacă ajungeți în Israel.
Dar de unde?! După minutul 25, băieții din Jeruasalem au început să alerge, de parcă voiau să-mi fure hummusul și să mă lase flămând. Au început să joace fotbal.
Au dat un gol, l-au anulat pentru offside, am slăbit instant 1kg.
Pauză, 1-0 pentru gazde. Fericit nevoie mare ce eram eu.

La pauză schimbare, intră Shalom pe teren. Zic, gata, pace să vedeți așa rămâne, mănânc și azi. Dar mai mult a înclinat terenul băiatul meu. Și în 3 minute alt băiat cu nume de mâncare, cel puțin așa am crezut inițial. Îl chema Badash, dar suporterii prin tribune îi spuneau Baba ghanouj, sau doar asta auzeam eu, a schimbat meciul.

Pac, două boabe, 2-1 direct pentru oaspeți. Și așa a rămas până la final, chiar dacă cei de la Maccabi s-au plantat în terenul oaspeților până la final. Scorul a rămas neschimbat, eu am rămas flămând. Mergeți în Orient și o să-mi dați dreptate. Sunt zei pe mâncare, că să înțelegeți de unde toate aceste referințe ale mele la bunătățile lor.

Bilete

Am crezut că mi-am virusat jumătate de Chrome când am început să caut bilete pentru acest meci. Internetul mare doar în Ebraică îmi găsea bilete, iar un bug nesuferit nu mă lăsa să le traduc pagina oficială în engleză, să înțeleg și eu ce-mi cumpăr.

Dar băiatul vostru isteț tot, două zile de duolingo și gata, eram de al locului. Glumesc. Am intrat pe incognito și am rezolvat problema și cu doi pumni la laptop, recunosc. Pagina oficială, locul de unde am reușit să procur bilet pentru meci. Tribuna a II-a, la mijlocul terenului, inelul 2, 100 shekeli cheltuiți cinstit. Echivalentul a 26 euro sau două porții de hummus, dacă e să ne așezăm la masă.

Experiența

Și nu cea culinară.

Tel Aviv este un oraș foarte vibrant plin de tineri, cu un vibe aparte. Mâncarea este vai de mine și de burtica mea, de bună ce a fost și mâine m-aș întoarce pentru ea.

Suporterii la înălțime, coregrafie specială. Locul în tribune mi-a conferit avantajul de a vedea foarte bine și curat toată partida. Mai mult, am avut și norocul de a sta lângă niște domni care mi-au făcut tot istoricul echipei.
Eu fiind băiatul din Suedia, cel puțin ei așa au crezut că de acolo vin. Oscilau între Germania și Suedia le-am zis România, a căzut stadionul pe ei și pe mine, dar mna, atât s-a putut de data asta.

2023 o să fie un an al extremelor, cel puțin așa mi-am plănuit din punct de vedere experiențe. Dacă acum a fost Orientul, la următoarea cine știe, dar revin curând aici cu alte impresii de la un meci de suflet la care tre’ să ajung neapărat, pentru liniștea inimii mele.
Până la următoarea vă zic Shalom și să ne vedem la mine pe Instagram, unde dacă nu mi-ați dat follow s-o faceți, că e cazul.