Toate piețele ticsite de mâncare și lumea mai de treabă ca oricând până ajungi la fotbal.
Bologna – Renato Dall’Ara
Într-un weekend cu Derby della Capitale și Derby d’Italia, eu am fost pe Renato Dall’Ara, căci așa se numește stadionul Bolognei.
Echipa cu istorie în spate, înființată în 1909 și toate detaliile pe care le găsiți pe google, actualmente pe locul 13. Fotbalul lor? Din colțul mesei, că doar nu degeaba sunt în a doua jumătate a clasamentului.
Italia, c-am mai fost.
Da, dar la Torino, pentru un Derby Juventus – Milan, cu dorința de a-l vedea pe Ibrahimovic, v-am mai zis eu pe aici. Dacă nu, put the hand și citiți restul articolelor. Acum, la Bologna pentru un weekend, am dat tot peste Torino, dar echipa mai mică a orașului de sub Alpi.
Deci, aveam pe masă Bologna – Torino. Un meci modest și anost, pe hârtie cel puțin.
Bologna – Torino
Meci din etapa a 13-a și abia al 3-lea la care reușesc anul asta să ajung, deși mi-am propus măcar dublu.
Bun, 6 noiembrie, zi de primăvară, la temperaturi cel puțin, hop și eu gata de meci.
La 12:30, că nici nu mi se liniștise bine colazionea. Dar nu fac mofturi.
Am zis, hai să-i văd și pe desculții ăștia, poate sunt și goluri, poate e și fotbal frumos, imediat începe mondialul și nu mai vezi nimic intern.
Cronica
Începe partida. Tribunele pline, soarele-n ochi și suporteri cu gură până la urechi gesticulând, că doar eram în Italia.
N-au trecut două faze că italienii erau cu mâinile pe sus, înjurând în stânga și-n dreapta.
Omul lor a trimis o minge-n față porții dar n-a fost nimeni acolo s-o împingă-n ațe.
Alte două faze, nu s-au așezat bine că iar au sărit, de data asta și evident pentru că un jucător a făcut penalty.
Minutul 26, hop și prima boabă, din penalty ce-i drept, Lukic. Cum ar zice italianul „unu a dzero”,
dar pentru oaspeți.
Și a început jihadul. Și-n stânga, și-n dreapta înjurături și nervi.
Da’ ce, eu-s mai prost?! Hai că zic și eu, n-am mai apucat că a venit pauza.
Repriză a doua a venit cu două schimbări care au mai dinamizat partida, dar tot am comentat
până s-a uitat un italian urat la mine și mi-a zis să am răbdare, că știe el „Aspetta”.
Ce-i drept, o mama omida zăcea-n el, acolo, că imediat au egalat gazdele.
1-1 Orsolini, după 64 de minute. Au mai trecut 10 și gata, a bubuit tribună,
Bologna avea 2-1, Posch, și victoria în buzunar.
Aspetta e non chiedere, atât mi-a zis omul meu, ne-am împrietenit, dar tot am plecat mai repede
că nu cumva să pună ei băieții aia pe mine. Un suflet sunt și eu.
Bilete
Un bilet în tribuna Distinti, pe rândul 20 ca să se vadă ce trebuie, dacă e. Cumpărat direct de la ei pe site, fără alți intermediari, nu de alta dar n-aș vrea să rămân pe la porțile stadionului.
35 euro cinstiți, pentru o duminică cu soare-n ochi și 3 goluri. S-a meritat, zic eu. Cât să mai stau prin piețe să și mănânc? Trebuia să mai fac și altceva.
Am făcut și foarte bine am făcut.
Experiența
Spuneam, am căutat să merg la mai multe meciuri anul ăsta, chiar și în Islanda voiam, dar nu s-au aliniat stelele.
Cred că e ultimul din 2022, dar nu se știe niciodată. O partidă frumoasă, din punct de vedere atmosferă, desculții de pe teren au lăsat de dorit. Dar nu m-am dus cu așteptări.
Prețuri, acces, ambele foarte facile. Lumea pasionată și dornică de activitate, gata oricând
să-și susțină echipa favorită. Fericit că am plecat nebătut de acolo și gata oricând să mai revin.
Ci vediamo alla prossima, așa zice italianul.
Dar, până la următoarea ne vedem la mine pe instagram.
Iar dăcă nu mi-ați dat deja follow nu-i târziu nici de acum.
Pe data viitoare…
No responses yet